Proiect cofinanțat din Programul Regional Nord – Est 2021 – 2027

Titlul proiectului: „CREȘTEREA MOBILITĂȚII URBANE ȘI REDUCEREA EMISIILOR GES, ÎN ORAȘUL DOLHASCA, JUDEȚUL SUCEAVA”

 

Beneficiar: ORAȘUL DOLHASCA

 

ORAȘUL DOLHASCA a semnat Contractul de finanțare nr. 1129 în data de 30.07.2026 pentru proiectul cu titlul „CREȘTEREA MOBILITĂȚII URBANE ȘI REDUCEREA EMISIILOR GES, ÎN ORAȘUL DOLHASCA, JUDEȚUL SUCEAVA”, cod SMIS 343199, proiect finanțat prin Programul Regional 2021 – 2027, Prioritatea P4: O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă, Obiectiv Specific: Promovarea mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

 

Obiectivul general al proiectului/ Scopul proiectului:

Scopul proiectului este creșterea mobilității urbane durabile și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în orașul Dolhasca, prin dezvoltarea unui sistem de transport public modern, eficient și nepoluant, precum și prin promovarea unor alternative sustenabile de transport. În acest sens, proiectul vizează înființarea serviciului de transport public local, dotarea acestuia cu mijloace de transport moderne și ecologice, realizarea infrastructurii necesare operării sale, asigurarea facilităților de transfer și a conexiunii cu zonele periferice și principalele puncte de interes ale orașului, reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere aferente traseelor de transport public de călători, crearea infrastructurii velo și pietonale pentru încurajarea utilizării mijloacelor de transport nemotorizat, precum și instalarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice.

 

Toate aceste acțiuni sunt structurate în cadrul proiectului, în 5 componente principale, respectiv:

  • Componenta 1: Construirea unei autobaze aferente serviciului public de transport local;
  • Componenta 2: Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, velo și pietonale parte a traseului 1 și 2 al TPL Dolhasca, construirea de stații tip Kiss&Ride, aferente traseelor 1 și 2 al TPL Dolhasca;
  • Componenta 3: Construirea de trotuare și piste velo complementare traseului 3 al TPL Dolhasca;
  • Componenta 4: Achiziționarea unui număr de 4 autobuze electrice;
  • Componenta 5: Amenajarea a 7 stații de călători echipate cu sisteme de e-ticketing, amplasate în punctele de oprire ale liniilor de transport public local din orașul Dolhasca.

 

Prin implementarea acestor măsuri, proiectul contribuie la tranziția către o mobilitate urbană sustenabilă, reducerea poluării și îmbunatățirea calității vieții în orașul Dolhasca, aliniindu-se obiectivelor strategice regionale și europene privind transportul verde și dezvoltarea durabilă.

 

Obiective specifice ale proiectului:

  1. - Construirea unei autobaze/ depou destinat autobuzelor electrice (în care vor fi amplasate și statiile de încarcare destinate acestora);
  2. - Achiziția unui număr de 4 autobuze electrice;
  3. - Amenajarea unei stații Kiss & Ride în zona Siliștea (capătul traseului 2 al TPL Dolhasca); reconfigurarea platformei rutiere astfel încât să permită întoarcerea mijloacelor de transport public la capăt de linie;
  4. - Amenajarea unei statii Kiss & Ride în zona Dolhasca-Dolheștii Mici (capătul traseului 1 al TPL Dolhasca); reconfigurarea platformei rutiere astfel încât să permită întoarcerea mijloacelor de transport public la capăt de linie;
  5. - Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere ce deservește traseele de transport public local pe o lungime de 1,774 km (traseul 1 – 0,862 km, traseul 2 – 0,650 km și comun traseelor 1 și 2 – 0,262 km);
  6. - Creearea infrastructurii velo și pietonale, realizată complementar traseelor de transport public pe traseul 1, 2 și 3 – 3,857 km;
  7. - Amenajarea a șapte stații de călători echipate, amplasate în punctele de oprire ale liniilor de transport public local din orașul Dolhasca. Fiecare stație este prevăzută cu adăpost acoperit pentru călători, panou de informare călători (PIS), automat de eliberare tichete (TVM) cu conectivitate 4G standalone, precum și racord la rețeaua de energie electrică.

 

Rezultate așteptate (Obiectiv specific - RSO2.8_Promovarea mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, Fond UE - FEDR):

  1. Lungimea trotuarelor și spațiilor dedicate transportului nemotorizat create/extinse (km), după caz; – înainte de implementare 0, după implementare 3,857 km ( din care: 1,515 km lungime piste velo si 2,342 km lungime traseu pietonal) - (rezultat aferent componentei B)
  2. Stații de transport public construite/modernizate/reabilitate (nr.), după caz; – înainte de implementare 0, după implementare 2
  3. Lungimea infrastructurii rutiere (cu statut de stradă urbană) utilizată prioritar de transportul public de călători construite/reabilitate/modernizate (km); – înainte de implementare 0, după implementare 1.774 m
  4. Autobuze electrice achiziționate (nr.), după caz. – înainte de implementare 0, după implementare 4
  5. Depouri/Autobaze pentru transportul public în comun nepoluant construite/modernizate/reabilitate/extinse (nr.), după caz; – înainte de implementare 0, după implementare 1

 

Valoarea totală a Contractului de finanțare: 26.579.240,35 lei.

Valoarea totală eligibilă: 24.389.384,22 lei, din care 20.730.976,59 lei finanțare UE.

Valoare nerambursabilă a proiectului: 23.901.596,51 lei.

Perioada de implementare a proiectului este 41 luni, de la data semnării Contractului de Finanțare, respectiv de la 30.07.2026 până cel târziu la data de 30.11.2029.

 

Proiect cofinanțat din Programul Regional Nord - Est 2021 - 2027

Informații despre Programul Regional Nord-Est 2021–2027: https://www.regionordest.ro

Facebook: https://www.facebook.com/Regio.NordEst.ro

 

Date de Contact:

ORAȘUL DOLHASCA

Adresa: Orașul Dolhasca, Str. Aleea Esplanadei nr. 5, județul Suceava, cod poștal 727170

Telefon: 0230573272; Email: primariadolhasca@yahoo.com  

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro